ALSOBIA
3 participanți
Pagina 1 din 1
ALSOBIA
Originară din America Central-Meridională, Alsobia impresioneaza prin delicatetea florilor de culoare alba, cu punctulete in interior, cu formă tubulară şi marginile petalelor zdrenţuite, .
Din tulpinile acestei plante cresc rămurele fragile, uneori acoperite cu perişori subţiri. Pe aceste ramuri cresc numeroase frunze de culoare verde închis, netede şi cu marginile ondulate.
Alsobia trebuie pozitionata într-un loc luminos, evitând însă lumina directă a soarelui. În cazul în care nu beneficiază de lumină suficientă nu va face flori.
Iarna, temperatura nu trebuie să coboare sub 16-18 grade C
Se uda cu regularitate, însă fără a face exces de apă, nu e bine sa aiba apa in farfurioara. Solul trebuie să fie aproape uscat între o udare şi alta.
Începând cu luna martie şi până în octombrie este indicat ca în apa folosită pentru udare să se adauge un îngrăşământ lichid, odata la doua spatamani.
Preferă solul bogat în materii organice şi foarte bine drenat. În general, planta tinde să ocupe tot spaţiul pe care îl are la dispoziţie şi, deci, este bine să fie cultivată în ghivece destul de largi. De asemenea, este indicată schimbarea pământului o dată la doi-trei ani.
Înmulţirea se poate realiza pe parcursul întregului an. Aceasta se face prin desprinderea unei tulpini, cu tot cu rădăcină, care se plantează ulterior în alt ghiveci. Este bine să puneţi o singură tulpină în ghiveci, deoarece acesta se va dezvolta rapid şi va da naştere altor pui.
De asemenea se inmulteste si prin stolonii ce cresc pe ramurele, acestia se rup cu atentie si se planteaza in sol bine drenat.
imagini:

Re: ALSOBIA
Eu am un puiut capatat in aprilie,la Vaslui de la Ani. arecam 5mm inaltime cu anvergura cam de 15mm . Creste tare greu./ Sint in permaqnenta cu ochii pe ea.
Gabriela- maestru gradinar
- Mesaje : 724
Data de inscriere : 03/06/2009
Varsta : 75
Localizare : Pascani
Re: ALSOBIA
si a mea tot un puisor a fost, cam in 2 ani a crescut cat in foto, acum a inflorit. merita asteptarea, e asa de gingasa,
ai grija cu udatul.
ai grija cu udatul.
Re: ALSOBIA
Unde sa ma uit in poze?
Gabriela- maestru gradinar
- Mesaje : 724
Data de inscriere : 03/06/2009
Varsta : 75
Localizare : Pascani
Re: ALSOBIA
deci la mine niciun chenar nu are.. X
georgette- maestru gradinar
- Mesaje : 64
Data de inscriere : 05/06/2009
Re: ALSOBIA
Stai ca am gasit o in albumul tau !
Gabi uite aci! http://lolo71.sunphoto.ro/gloxinii/KOYSQEDWSUQHHJYYSRH
bai,meseriasa !
Gabi uite aci! http://lolo71.sunphoto.ro/gloxinii/KOYSQEDWSUQHHJYYSRH
bai,meseriasa !
georgette- maestru gradinar
- Mesaje : 64
Data de inscriere : 05/06/2009
Re: ALSOBIA
A lui Gabi,nu mai este. Puiul ala,avea cam 1cm in circumferinta,si acum vreo saptamina....s-a dus....
Gabriela- maestru gradinar
- Mesaje : 724
Data de inscriere : 03/06/2009
Varsta : 75
Localizare : Pascani
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum